Can't find what I'm looking for

I still tremble
I still WAIT
I'm still insecure

...but baby, I'm not looking for the easy path, I'm looking for the right path.

It's been two years almost now and I still haven't got any  achievements. I'm still crawling through this pile of mud trying to get a short glimpse at the sky. I don't care if the sky is cloudy, on the contrary, I like it so. But just let me see the sky! 

The issue is that I don't seem to figure out what's preventing me from actually seeing the sky... is it me or the others? 

Today I whispered to myself that in order to achieve what you want you ought to get up and do something about it... Cut your way through.

I always believed I was somewhat defective and that's not entirely false. But I don't seem to overcome my fears and anxieties. I don't even know what miracle I'm waiting for day by day, since I agree that life it's all about the journey.

...I just wish that I could figure out some place I belong, find some people that I'm somewhat comfortable with...

*"wishful thinking", he said.

II

tweet

Somebody please stop me, 'cause I have no clue about what I'm doing!

[unexpected break] Tocmai mi-am pus mâinile pe faţă şi apoi mi-am amintit că nu m-am spălat pe mâini de aproximativ o oră!!!!

Să-mi spună şi mie cineva cum stau de fapt! Vă rog! E a nu ştiu câta oară când îmi şterg lista de mess anul ăsta. Habar nu am dacă sau în ce măsură e personal. Am lăsat să crească în mintea mea tot felul de monştrii, despre care acum nu mai ştiu dacă sunt reali sau nu. Please help me figure this out!

sick + tired = sictir

Oricât aş încerca, nu pot să identific vreo urmă de rezonabilitate în a-i considera prieteni pe prietenii duşmanilor mei. Nu-mi pasă dacă asta presupune că trebuie să renunţ la toţi oamenii pe care îi cunosc în prezent. Îmi e destul de greu să renunţ la anumite persoane, dar a fost alegerea lor. Nu e un secret că sunt extremistă, asta  frizînd uneori limitele absurdului: eşti cu mine sau eşti împotriva mea. Nu cred că oamenii pot fi atât de imparţiali pe cât se pretind a fi. Nu are niciun rost să mă agăţ de oameni în privinţa cărora am certitudinea că nu mi-ar întinde o mână dacă aş fi pe marginea prăpastiei, ci probabil chiar m-ar călca pe degete. Ştiu din experienţă că dacă am nevoie de ajutor nu am la cine să apelez. Discutam cu cineva faptul că nu obişnuiesc să cer ajutor, iar (semi) persoana în cauză îmi spunea că la un moment dat va trebui să renunţ la aroganţa asta. IQ-ul său astronomic nu l-a ajutat însă să-şi dea seama că nu cer ajutor pentru că nu am cui, nu din mândrie sau altceva. 

Sunt conştientă că nu am nimic de oferit, că nu valorez nici 2 bani şi că oricât m-aş strădui să fac ceva nu e niciodată îndeajuns de bun. Ce-mi rămâne de făcut? Voi continua ca şi până acum: SINGURĂ! 

Ştiu că foarte mulţi se bucură să mă ştie căzută, dar nu vă faceţi griji, singurătatea nu a ucis pe nimeni, aşadar nu vă dau (încă) satisfacţia de a nu vă mai respira aerul. 

GATA!

Last picture in white

The truth is I'm nothing but a ...

Oh, the eternal joy