To give advice to a man who asks what to do with his life implies something very close to egomania. To presume to point a man to the right and ultimate goal — to point with a trembling finger in the RIGHT direction is something only a fool would take upon himself.

Ia de aici words of wisdom

Day at home? Listen to Dylan all day!

 

                                                                                                      You’re Gonna Quit Me (byPaolo Alvarez)

 

 

“She aches just like a woman, but she brakes just like a little girl…”

—

Bob Dylan

 

"Don’t you ever get the feeling that all your life is going by and you’re not taking advantage of it?"

- Ernest Hemingway (The Sun Also Rises)

Only once in your life, I truly believe, you find someone who can completely turn your world around. You tell them things that you’ve never shared with another soul and they absorb everything you say and actually want to hear more. You share hopes for the future, dreams that will never come true, goals that were never achieved and the many disappointments life has thrown at you. When something wonderful happens, you can’t wait to tell them about it, knowing they will share in your excitement. They are not embarrassed to cry with you when you are hurting or laugh with you when you make a fool of yourself. Never do they hurt your feelings or make you feel like you are not good enough, but rather they build you up and show you the things about yourself that make you special and even beautiful. There is never any pressure, jealousy or competition but only a quiet calmness when they are around. You can be yourself and not worry about what they will think of you because they love you for who you are. The things that seem insignificant to most people such as a note, song or walk become invaluable treasures kept safe in your heart to cherish forever. Memories of your childhood come back and are so clear and vivid it’s like being young again. Colours seem brighter and more brilliant. Laughter seems part of daily life where before it was infrequent or didn’t exist at all. A phone call or two during the day helps to get you through a long day’s work and always brings a smile to your face. In their presence, there’s no need for continuous conversation, but you find you’re quite content in just having them nearby. Things that never interested you before become fascinating because you know they are important to this person who is so special to you. You think of this person on every occasion and in everything you do. Simple things bring them to mind like a pale blue sky, gentle wind or even a storm cloud on the horizon. You open your heart knowing that there’s a chance it may be broken one day and in opening your heart, you experience a love and joy that you never dreamed possible. You find that being vulnerable is the only way to allow your heart to feel true pleasure that’s so real it scares you. You find strength in knowing you have a true friend and possibly a soul mate who will remain loyal to the end. Life seems completely different, exciting and worthwhile. Your only hope and security is in knowing that they are a part of your life.

- Bob Marley

“The flesh covers the bone and they put a mind in there and sometimes a soul, and the women break vases against the walls, and the men drink too much, and nobody finds the one but they keep looking, crawling in and out of beds. Flesh covers the bone and the flesh searches for more than flesh.”

Charles Bukowski

Happy Birthday William S. Burroughs!

After one look at this planet any visitor from outer space would say “I want to see the manager.” - William S. Burroughs

"Basically you have to suppress your own ambitions in order to be who you need to be."

-Bob Dylan

if I never see you again
I will always carry you
inside
outside

on my fingertips
and at brain edges

and in centers
centers
of what I am of
what remains.

-Charles Bukowski

Statement

You get to tell me what to do and approve of me, only if you can assure me you'll be the one to hold my hand when I die.

daily dose of wisdom

"Procesul prin care cineva devine pesimist? O frecvenţă mare de depresiuni într-un om
care are atît elan, încît în fiecare moment să fie viu. O fatalitate organică provoacă
depresiuni incontinue, fără determinante şi excitante exterioare, numai dintr-o
adîncă tulburare internă; aceste depresiuni înăbuşă pîlpîirile elanului, atacă permanent rădăcinile
vieţii şi distrug bucuria naivă şi instinctivă de a trăi.

Se afirmă cu totul greşit că devine cineva pesimist în urma unei deficienţe organice, în urma unor slabe posibilităţi vitale.
În realitate, nimeni nu devine pesimist dacă n-a avut anterior atît elan încît să fi dorit viaţa cu o
ardoare pasionată, chiar dacă această ardoare n-ar
fi intrat în conştiinţa respectivului.

Ulterior, procesul de devitalizare se întîmplă ca o urmare a depresiunilor. Orice deficienţă în
pesimism este consecutivă depresiunilor.
Căci numai la un om cu elan, cu aspiraţii şi cu pasiuni, depresiunile au acea capacitate de eroziune care consumă din viaţă, precum valurile mării din uscat.

La un simplu deficient, depresiunile nu duc la nici o încordare, la nici un
paroxism şi la nici un exces, ci la o stare de indiferenţă şi apatie, de stingere lentă şi de
monotonie liniştită, din care nu pot reieşi acele reacţiuni personale şi dureroase caracteristice
pesimismului.

A fi pesimist înseamnă a prezenta un paradox organic, ce dă naştere la
contradicţii insurmontabile şi fatale, care explică efervescenţa atît de profundă a tuturor
pesimiştilor.
Şi cum să nu fie un paradox organic în această îmbinare a unor frecvente
depresiuni cu un nu mai puţin frecvent elan?
Că în cele din urmă depresiunile consumă elanul şi compromit vitalitatea, este mai mult decît evident pentru cine înţelege că depresiunile sînt adevărate atentate la viaţă.
Împotriva lor nu se poate lucra efectiv; ele pot fi cel mult neglijate temporar, prin o ocupaţie intensă sau prin distracţii; dar după aceea apar într-o şi mai mare intensitate.

Numai într-o vitalitate neliniştită poate apărea paradoxul
organic al pesimismului. Cum rezistenţele vieţii se reduc şi scad progresiv, în conştiinţa
omului se reflectează dureros acest proces de intrare în moarte.

Nu devii pesimist — un pesimist demonic, elementar, bestial şi organic — decît după ce viaţa, în lupta disperată împotriva depresiunilor, nu sa ales decît cu înfrîngeri. Atunci apare în conştiinţa omului
destinul ca formă a ireparabilului, a acelui ireparabil pornit din esenţa lumii ca pentru a ne
arăta, mai dureroase şi mai apăsătoare, zădărniciile acestei vieţi.

Trebuie, întradevăr, să te fi luptat mult cu forţele demonice şi negative ale vieţii pentru
a ajunge la conştiinţa ireparabilului, care nu face din ireversibilitatea vieţii decît o cale spre
moarte, o evoluţie care nu e, în fond, decît o disoluţie. Să poţi spune după fiecare experienţă
de viaţă: niciodată! — după fiecare întîmplare şi după fiecare încercare acelaşi cuvînt,
simbol al definitivatului şi al ireparabilului, este desigur a fi pierdut totul, a fi atît de departe
de viaţă pe cît eşti aproape de nimicul în care te aruncă moartea.

Este îngrozitor cînd te gîndeşti că după moarte îţi sînt definitiv pierdute o zi cu soare, un zîmbet sau un prieten;
dar este de o mie de ori mai îngrozitor să fi pierdut, deja trăind, toate aceste, să poţi spune
despre tot ce ai auzit şi văzut: niciodată, niciodată!
Este ca într-o absurdă călătorie internă, care te-a
separat radical de lucruri, deşi prezenţa ta fizică se află în imediata lor apropiere."

Emil Cioran