Am început recent să suspectez că respectul este strict apanajul oamenilor inteligenţi, că doar lor li s-a încredinţat prin nu ştiu ce minune simţul măsurii. Doar un om cu adevărat inteligent ştie să distingă limitele fine şi prea fragile ale bunului simţ, ştie unde se termină libertatea lui şi unde începe spaţiul personal al altuia. Ştie când să tacă, ştie cât să spună, ştie să evite să te pună în situaţii jenante, ştie să distingă o glumă proastă de una bună şi ştie să mereu rostul şi măsura fiecărui cuvânt. Este simplu să îţi dai seama cât de inteligent este un om doar observând lucrurile care îl amuză. Şi abia asta mi se pare foarte trist.
EXERCIŢII
- Doar mie mi se pare din când în când că atunci când s-au împărţit modestia şi umilinţa, s-au dat numai pe sub mână?
- Şi ce s-a întâmplat cu clasicul "dacă nu ai nimic (bun) de zis, mai bine taci"?