iunie 08, 2014

Simona nu-i a noastră!

Simona Halep nu-i a noastră. Simona Halep, vicecampioană în turneul de tenis de Grand Slam de la Roland Garros, din 2014, nu aparţine, prin performanţă şi talent, nimănui decât sieşi şi familiei ei.

Românii, de la preşedintele Camerei Deputaţilor, la şeful Guvernului şi până la ultimul om care, ieri, a postat pe undeva #haisimona trăiesc într-o realitate întârziată. Cu toţii au rămas setaţi în perioada antedecembristă când, într-adevăr, sportivii erau „ai noştri”, ai românilor, cel puţin prin simplul fapt că Statul le finanţa performanţa. 

Putem formula cu toată convingerea că Nadia este a noastră, propulsată de România prin fonduri şi infrastructură care i-au permis să atingă performanţe formidabile. În acelaşi timp, Simona Halep, născută din întâmplare la Constanţa, în România, nu a văzut, probabil, un cap de aţă din partea românilor care, astăzi, se mândresc pe nedrept cu ea. 

Dacă de mâine Simona se decide că va trăi, să zicem, în Franţa şi va fi cetăţean francez, succesele ei şi talentul nu vor cunoaşte nicio mărginire subită, din contră.

La fel ca acum, ne-a plăcut să spunem şi în 2009 că o româncă a luat premiul Nobel pentru Literatură. Păi cum să nu ne asumăm meritele şi mândria când Herta Müller s-a născut la Timişoara şi, vorba aceea, n-ar fi ajuns pe lista prestigioasă de laureaţi dacă statul român nu o chinuia un pic şi n-o făcea să fugă din ţară, oferindu-i, pe tavă, ceva despre care să scrie...