O lume in deriva in cautarea unui salvator? Sobolanul rege...

Am aşteptat cu multă nerăbdare să merg să văd, la Teatrul de Stat Constanţa „Şobolanul rege”, dramatizare după „Cârpele de spălat pe jos” a lui Matei Vişniec. Am avut parte de un spectacol răscolitor după un text genial, o parabolă a decadenţei presei, dar care atrage atenţia şi asupra moralităţii în derivă. 

Acţiunea piesei se petrece undeva în Balcani, în miezul unui război civil. Două tabere beligerante duc un conflict sângeros cu ambiţia absurdă că lupta lor va deschide principalele jurnale de ştiri. O metaforă actuală, dar şi o posibilă proiecţie a viitorului, într-un context în care anumiţi beligeranţi se bazează pe mediatizarea ororilor pentru a-şi creşte puterea şi influenţa. Miza este alimentată când în mijlocul lor îşi face apariţia şi un jurnalist francez, veteran al relatărilor de pe front. Pentru a-i oferi acestuia o „ofrandă” ce ar putea servi cauzei, unul dintre combatanţi îşi împuşcă un vechi prieten şi îl priveşte apoi cum agonizează.  În acest timp, îi telefonează jurnalistului pe care-l invită insistent să-i ia un interviu muribundului. 

În afară de asta, însă, războiul se desfăşoară după program, de luni până vineri. În weekend este prevăzut cu sfinţenie un „armistiţiu” pentru ca cele două tabere să poată urmări în tihnă serialul TV „Santa Barbara” sau să meargă la piaţă. 

Din când în când, conflictul cere time-out-uri şi pentru activităţi recreative ca barbutul sau pentru schimburi avantajoase precum dolari pentru muniţie gata sfinţită. 

Cei zece actori din distribuţie joacă roluri multiple. Piesa capată astfel un dinamism aparte, accentuat de interpretările credibile şi oneste ale artiştilor. 

Jurnalistul care ia parte la acţiune apare ca un om împovărat de dezgust, dar aflat într-o neobosită vânătoare de senzaţional cu care să-şi fidelizeze publicul înnebunit după subiectele cu miros de sânge. Povara morală pe care o duce îl va face în final să cedeze ispitei de a-şi pune prematur capăt vieţii. Partitura sa contrastează cu savurosul personaj al cinicului comandant Malik, interpretat de Remus Archip. În scenariu apare un preot dispus să binecuvânteze chiar şi ustensile de război pentru a intra în graţiile liderului militar, dar şi un intelectual orb, care cade răpus de vulgaritatea majorităţii. 

Un personaj cu adevărat complex este şi şobolanul iscoditor, însufleţit de actriţa Maria Lupu. Acest rozător inteligent propune oamenilor un parteneriat de ecologizare.

Dramatizarea prezintă o lume în care greutatea metafizică a omului este cântărită în numărul de şobolani dispuşi să-i digere impurităţile morale. Escorta de şobolani a fiecăruia revendică apoi aşa-numitul spaţiu „Ş” din care poate observa fiecare mişcare a omului pe care îl are în „grijă”. Astfel, spectacolul nu denunţă doar practicile mass-media, ci şi publicul iubitor de macabru. 

"Şobolanul rege" este un spectacol multimedia, cu proiecţii video care alături de coloana sonoră creează un impact emotional răscolitor. Costumele în tonuri gri şobo şi decorul care reproduce fidel cadrul dezolant al unui spaţiu măcinat de război contribuie decisiv la succesul spectacolului. "Şobolanul rege" este o proiecţie necosmetizată a realităţii curente, dominată de manipulare şi obsesia unora pentru control.

Parinoush Saniee - "Cel care ma asteapta"

De mult nu am mai citit o carte care să mă acapareze complet... Practic, în ultimii şapte-opt ani doar stilul şi poveştile lui Mario Vargas Llosa m-au însufleţit, m-au entuziasmat, mi-au răscolit mintea şi conştiinţa. Asta până de curând când am citit romanul lui Parinoush Saniee "Cel care mă aşteaptă". 

Cartea am descoperit-o în recomandările unei jurnaliste şi deşi aparent se găseşte pe toate drumurile, mi-au trebuit săptămâni bune până s-o găsesc într-o librărie. Apoi au mai urmat câteva săptămâni în care am ţinut cartea în geantă citind câteva pagini în autobuz... Şi cum amânam eu să termin cartea (deja o înlocuisem cu altceva în lecturile mele de zi cu zi...) am primit pe whatsapp de la prietena mea Maria o poză: "Asta citesc acum"... fără să ştie că îmi luasem şi eu cartea şi că o începusem. I-am răspuns cu o poză a cărţii pe care o aveam eu. "Foarte tare" ne-am zis. Nu era pentru prima dată când telepatia funcţiona pentru noi. Anyways...

Maria a terminat cartea cu o săptămână înaintea mea. Eu abia citisem 30 de pagini din cele 443... Mi-a povestit ce o aşteaptă pe Masumeh (protagonista romanului), aşa că în două zile am devorat şi restul cărţii.  Cum spuneam şi la început, stilul (sau traducerea) nu m-a dat pe spate, însă povestea... mi-a mers la suflet. Rar mi s-a întâmplat ca firul narativ al unui roman să mă prindă atât de intens şi să-mi pătrundă în suflet şi în conştiinţă. 

Nu mi-am propus să fac recenzia cărţii, ci doar să vorbesc despre trăirile pe care mi le-a provocat. Aşadar, este vorba despre o dramă. Povestea unei adolescente iraniene de 16 ani, care se mută cu familia din provincie la Teheran. Acţiunea debutează în anii dinaintea Revoluţiei din 1979, care a dus la înlăturarea monarhiei din Iran. Masumeh se îndrăgosteşte de un asistent de farmacie, însă în locul unei poveşti frumoase are parte de o mulţime de necazuri. Pentru că şi-a dezonorat familia, fraţii ei se grăbesc s-o căsătorească forţat cu un bărbat pe care nu-l va vedea până în ziua nunţii. 

Din momentul acela începe transformarea ei, deloc uşoară, într-o femeie puternică ce primeşte lovitură după lovitură din partea vieţii, însă fiecare necaz o face mai înţeleaptă, mai lucidă, mai demnă. 

Masumeh devine o femeie atât de completă (în pofida suferinţelor pe care le are de îndurat) cum puţine femei cu adevărat emancipate pot visa să devină. Povestea ei, înţelepciunea nativă a personajului, ambiţia deosebită cu care îşi urmează idealul suprem în viaţă m-au provocat să privesc în interiorul meu, să-mi analizez comportamentul, deciziile, modul de privi anumite lucruri din viaţa mea.  Practic mi s-a oferit filtrul unei alte culturi prin care să-mi trec acţiunile şi valorile. 

Un alt lucru pe care această carte îl scoate în evidenţă şi te răscoleşte emoţional puternic este modul de a prezenta sacrificiile unei mame pentru copiii ei. Sacrificii care de multe ori rămân necunoscute şi pe care copiii nu ajung să le aprecieze la adevărata lor valoare. Povestea lui Masumeh nu are final fericit... lucru care dă romanlui o notă de autenticitate şi mai puternică (dacă mai era nevoie). 

Sincer, habar nu am dacă povestea lui Masumeh e bazată pe fapte reale, însă reflectă cu siguranţă o realitate pe care nu numai femeile subjugate unei culturi musulmane extrem de tradiţionaliste o cunosc, ci şi probabil un infinit de alte femei ale aşa-zisei lumi moderne. 

Citiţi romanul lui Parinoush Saniee şi poate îmi scrieţi în comentarii opiniile voastre.

Paradise Lost, back to the roots prin ultimul album „Tragic Idol”

Una dintre marile surprize ale anului 2012, în materie de muzică, vine din partea britanicilor de la Paradise Lost.

Pe 23 aprilie, rockerii au lansat „Tragic Idol”, cel de-al 13-lea album de studio al trupei, produs de Century Media Records. Materialul discografic conţine zece piese în consacratul stil gothic metal de cea mai pură esenţă. Primul extras pe single de pe acest LP a fost „Honesty in Death”, melodie primită cu foarte mult entuziasm, mai ales în rândul fanilor cu state vechi.

Vocile care au recenzat noul single şi albumul celor de la Paradise Lost nu s-au zgârcit deloc cu laudele, ajungându-se chiar la argumente hiperbolizante, impresia generală fiind aceea de back to the roots a formaţiei. Elementul care a frapat, a fost sound-ul promovat pe „Tragic Idol”, care aduce aminte de alte producţii discografice emblematice pentru istoricul trupei, lansate la mijlocul anilor ’90 „Icon” şi „Draconian Times”.  

În anii 2000, ne aducem aminte de albumele „Gothic” (2007) şi „Faith Divides Us – Death Unites Us” (2009) ca momente importante în parcursul discografic al celor de la Paradise Lost. Deşi aceste două LP-uri n-au însemnat sub nicio formă coborârea ştachetei, tendinţa de ameliorare a sound-ului pentru a-l aduce în ton cu vremurile, nu a fost prea gustată de fani.  

Totuşi, în mod neaşteptat pentru mulţi, prin full-length-ul „Tragic Idol” Paradise Lost a redevenit trupa iconică ce a influenţat stilul unor întregi generaţii de rockeri din toată lumea. Chiar şi recenzorii avizaţi au recunoscut că este aproape imposibil de sesizat vreo imperfecţiune în modul în care a fost conceput albumul şi fiecare piesă în parte.

În ciuda tuturor aprecierilor pe care le-a primit, „Tragic Idol” nu este neapărat genul de album pe care să-l treci instantaneu pe lista de all time favorites. LP-ul este mai mult o continuare – necesară după opinia multora – a ceea ce trupa obişnuia să ofere publicului în anii ’90.

Tracklist album:

1."Solitary One"

2."Crucify"

3."Fear of Impending Hell"

4."Honesty in Death"

5."Theories from Another World"

6."In This We Dwell"

7."To the Darkness"

8."Tragic Idol"

9."Worth Fighting For"

10."The Glorious End"

După 50 de ani, Florin Piersic „Hoinărind printre amintiri”

După jumătate de veac de carieră, la cei 76 de ani ai săi, neobositul şi inegalabilul Florin Piersic, a urcat vineri, de Dragobete, din nou, pe scena Casei de Cultură din Constanţa. Legendarul actor a fost aşteptat cu sufletul la gură de o sală arhiplină, după ce spectacolul fusese deja amânat de două ori din cauza vremii nefavorabile.

Pentru a celebra cum se cuvine cei 50 de ani de carieră în slujba privitorilor, actorul Florin Piersic a pregătit spectacolul itinerant „Hoinărind printre amintiri”. Recitalul actoricesc este conceput sub forma unui monolog interactiv, pe durata căruia artistul cântă, recită versuri şi deapănă amintiri din cei 50 de ani de existenţă trăită în lumina reflectoarelor.

Sala Mare a Casei de Cultură din Constanţa a fost arhiplină de constănţeni curioşi, afectuoşi sau nostalgici. Actorul şi-a făcut intrarea în scenă într-o discreţie nebănuită. Spectacolul a debutat cu o succesiune de imagini imortalizate de-a lungul vieţii personale şi profesionale a actorului Florin Piersic, pe un fond muzical din repertoriul său, căruia i s-a alăturat treptat, din umbră, suprapunându-şi vocea peste cea din melodiile din fundal.

Spectacolul de vineri seara a fost unul neobişnuit atât pentru public, dar şi pentru însuşi Florin Piersic. Pe durata a aproximativ trei ore, timp în care a coborât în rândul întâi, pentru a da mâna cu publicul şi pentru a discuta mai îndeaproape cu cei din sală, Florin Piersic a vorbit despre viaţa sa, despre carieră, într-un mod foarte deschis, plin de umor şi autoironie.

Îndrăgitul actor a reuşit să stârnească hohote de râs în public cu poveştile din tinereţea sa, pe când îşi dorea şi apoi când a devenit actor. Cu un entuziasm vizibil şi retrăind parcă momentul, Florin Piersic şi-a amintit de prima poezie recitată în public şi apoi la admiterea la Actorie în Capitală, „Nebuna” de George Coşbuc. Prima sa replică în teatru a fost „Să facem grevă!”, care i s-a părut nemaipomenită la acel moment şi pe care o repetase neîncetat zile în şir, dar pe care abia dacă a putut s-o rostească în timpul piesei, după ce se lovise zdravăn... „la noadă”.

Pe parcursul spectacolului, Florin Piersic a fredonat mai multe melodii, cu ajutorul cărora a schimbat cu uşurinţă starea publicului într-una sentimentală, melancolică, opusă hohotelor de râs. Cei prezenţi în sală, au trecut astfel, dintr-o extremă la cealaltă, printr-o largă varietate de trăiri şi emoţii.

Prin monologul „Hoinărind printre amintiri”, Florin Piersic face exact acelaşi lucru, cu momente de amuzament sau nu chiar atât de vesele, cu bravura omului care se conformează că realitatea vieţii nu poate fi mereu pe placul celui ce o trăieşte, dar cu bucuria născută din aceasta.

* * *

În urmă cu trei ani, Florin Piersic decidea să-şi scoată la lumină un talent pe care ani în şir l-a exploatat insuficient: acela de a cânta. El a lansat atunci albumul numit „Hoinărind printre amintiri”, un disc ce conţine zece piese pe versurile Andreei Andrei şi muzica lui Dan Iagnov. Întrucât compozitorul Dan Ignov a trecut în nefiinţă, în mod cu totul neaşteptat la mijlocul săptămânii precedente, Florin Piersic a ţinut să-i rezerve un scurt moment omagial în spectacolul său.