Ce legătură are Emma Răducanu cu România? O are pe „mamaie” la București...

Am scris acum câțiva ani un editorial intitulat „Simona nu-i a noastră!”, în care tratam subiectul ipocriziei românilor avizi să își aroge un merit fictiv în performanța deosebită a unui campion sau a unei personalități geniale. Nu mă refeream atât la românii de rând, iubitori de sport, cât mă refeream la oamenii în poziții de conducere, care au în cerneala stiloului puterea de a schimba în bine conjuncturi, astfel încât arogarea meritelor în performanța altora să nu mai fie doar o fantasmă.

Astăzi propun alt studiu de caz. Jucătoarea de tenis de origine canadiană, cu rădăcini și nume de familie românești, Emma Răducanu. Habar nu am când a aflat Emma Răducanu unde se află pe hartă România, dar ceva îmi spune că momentul coincide cu cel în care România a aflat că undeva, în lume, există și această fată.

Ca să ajungă un sportiv de performanță, ca să ajungă să fie cunoscută din Canada până în România, Emma Răducanu a trebuit să muncească din greu, să facă sacrificii, să trăiască doar pe jumătate copilăria și adolescența. Sacrificiile și susținerea au venit și din partea familiei sale, iar numele conjunctural românesc de „Răducanu” nu a avut niciun atribut în formarea și acensiunea ei.

În fond, tânăra jucătoare de tenis are un tată român, dar și o mamă chinezoaică. Cum putem ști cu siguranță că gena excelenței nu a moștenit-o pe filieră maternă?

Îmi dau seama de tonul pasiv agresiv în care am scris tot acest material până acum, dar mândria falsă pe care ne-o asumăm în legătură cu Emma Răducanu, cu Simona Halep, cu Alexandra Nechita, Herta Muller și alții, doar pentru că au origini românești (altfel nu am da doi bani pe ei, s-o spunem drept), o privesc mai degrabă ca pe o lipsă de respect arătată acestor oameni de valoare. Prin performanțele și excelența pe care le-au atins și le vor atinge, ei nu aparțin României, care nu a ridicat vreodată un deget pentru ei, ci își aparțin exclusiv lor. Nu spun că e greșit să-i susținem, dar haideți s-o facem cu fair-play și din reală convingere.

Viața ca o amforă

    Am început acest blog în 2007, cu o durere în suflet. Durerea pierderii fulgerătoare și complet neașteptate a cuiva drag. Nu știu dacă e doar o superstiție sau un gând prea puțin dospit, dar poate auspiciile sub care faci primul pas către ceva nou îți influențează apoi întregul parcurs. Indiferent ce m-a influențat să încep blogul sau să continui să scriu aici, postările mele au avut conținut întotdeauna sâmburi ai vulnerabilităților mele, ai tristeților pe care nu aveam curajul să le afișez sau să mi le asum sub propria identitate. Ori poate nu am avut niciodată curajul sau siguranța de sine să mă port pe mine la vedere și am simțit mereu că, pentru a ieși în lume, am nevoie de un minim camuflaj. 

    E greu și e obositor să îți ascunzi adevăratele culori, așa că unii m-au „ghicit” mai devreme sau mai târziu și m-au etichetat: fata aia mereu tristă. Îmi vine să zâmbesc, dar e un zâmbet amar - ce ironie, nu? Prima oară când am auzit despre această etichetă care mi se pusese am fost surprinsă, iar inima mi s-a strâns un pic... cu un gram de tristețe. Mi-am dat seama că nu era nimic neadevărat. Sunt tristă, am fost tristă. M-am gândit apoi la asta, în încercarea de a-mi da seama dacă am fost mereu tristă sau dacă am devenit așa în urma unor evenimente. M-am dus cu gândul departe la cele mai vechi amintiri din copilărie. Am închis ochii și m-am privit. Am văzut o fetiță tristă, aparent nedorită, mereu respinsă sau ținută la distanță, mereu insuficientă pentru cei care și-ar fi dorit s-o primească lângă ei. 

    Îmi vine în minte un monolog în oglindă al fetiței, iar cuvintele pe care și le adresează crezând că le merită și că o definesc sunt înfiorătoare. Aș vrea s-o smulg de acolo, s-o cuprind strâns în brațe - pentru că știu câtă nevoie are - și să-i schimb gândurile. Dar nu pot. O vreme i-am purtat fotografia cu mine și am încercat să îmi amintesc de visurile ei, de așteptările ei, de promisiunile pe care i le-am făcut și să mă țin de cuvânt. 

Things to do on a rainy day

Where I come from it doesn’t always rain, but when it does, it pours! In fact, I love rainy weather. From the rainy leaden sky to the summery thunderstorm I love it all! I love walking out in the heavy rain with no umbrella ella ella e e e e! I love the smell of the grass recently kissed by the drain drops… It all gives me such a powerful feeling of inner peace and a state of joy. I don’t really care about the silver linings because “I’m only happy when it rains… I’m only happy when it’s complicated…” I am actually. But since annoying stuff like pneumonia are stopping me from wandering the street while the rain is pouring, I made a list of fun things to do indoor while waiting for the sun to come out again. 

***

Read a book

I bet you all saw that one coming. Well, yeah, I like to lit my lavender scented candle by the bed and just get cozy with a good read while I listen to the thunderstorm outside. I usually have my eternal cup of dark coffee with me also and it helps me get in a relaxing mood. 

7 trucuri de machiaj pentru fetele cu ochelari

Salut! Pentru astăzi v-am pregătit un articol cu tips & tricks pentru fetele care poartă ochelari de vedere. Eu port permanent ochelari de aproximativ doi trei ani şi m-am lovit aşadar de problema machiajului. Printre altele am observat că stilul meu tradiţional de a mă machia nu dădea întotdeauna prea bine în combinaţie cu ochelarii. Mai mult, am învăţat că nu orice tip de machiaj merge ok cu orice ramă de ochelari. Eu mi-am bătut capul destul de mult să experimentez şi să aflu ce mi s-ar potrivi şi pentru azi am şi pentru voi un mic ghid, dacă-i pot spune aşa, care să vă scutească măcar un pic de corvoada de a experimenta orbeşte. So here goes!

1.  Stay neutral! Un sfat de început ar fi acela de a păstra un machiaj neutru pentru ochi şi a alege să accentuezi în schimb buzele. Tehnica asta este deopotrivă eficientă, dar şi foarte practică. Poţi opta, aşadar, pentru o nuanţă neutră de bej, gri deschis sau chiar alb pe pleoapa mobilă şi îţi poţi contura genele cu mascara şi eventual o linie de tuş. Obţii astfel un machiaj decent, de bun gust chiar. Renunţaţi pe cât posibil la machiajele în culori stridente sau prea elaborate, pentru că din spatele lentilelor nu vor avea efectul pe care îl aşteptaţi, ci din contră.

2.    Lips like cherry wine! Nu vă feriţi niciodată să purtaţi ruj! Personal am observat că şi dacă am o zi în care nu am chef sau timp să mă machiez deloc, pe parcursul zilei pot să aplic rapid un ruj roşu care, în contrast cu ramele mele de la ochelari, îmi oferă un look fresh şi poate chiar elegant. Aşadar, ajunge uneori să aplicaţi doar crema de zi pe faţă şi un ruj roşu sau orice altă culoare care vă complimentează vouă tenul şi you’re ready to go!

Marvels by Gérard Rancinan

Pentru că am lăsat în urmă lucrurile neplăcute şi pentru că vreau să mă îndepărtez cât mai mult de ele o să alerg în ciudă până o să fiu la capătul puterilor pentru simt că încă am ceva de dovedit. Asta e, pur şi simplu unele lucruri se iartă, dar nu se uită. Ce faci când de o parte şi de alta a culoarului tău de alergare ai numai oameni care te privesc numai pentru satisfacţia de a te vedea căzând şi poate poate de jos le întinzi mâna?... Nu ştiu voi, dar eu o sunt obişnuită să mă ridic singură, chiar dacă trebuie să mă şi târăsc puţin, măcar o fac de una singură, iar satisfacţia asta e nepreţuită.

Vreau să vă povestesc mai des despre lucrurile simple care nu mor niciodată şi care mie  îmi aduc atâta bucurie că dacă aş muri în momentele alea Cioran s-ar simţi ruşinat şi şi-ar retrage cuvintele despre ce înseamnă fericirea absolută. Acum câţiva ani l-am descoperit pe Gerard Rancinan, un fotograf francez cu o imaginaţie briliantă. Am mai postat aici o lucrarea de-ale lui, iar acum revin cu o colecţie mai consistentă un pic. Şi ca să ne înţelegem, G. Rancinan este un fotojurnalist, dar unul foarte bun, nu din tagma celor pe care îi ştim noi că fac poze la nunţi şi că au pe facebook numele de familie Photography. Acum o să vă las să vă bucuraţi de minunăţiile astea.

 (pentru că iubim soldaţii)

(pentru că şi eu am vise neîmplinite)

 

(chasing the supernatural)

 

(pentru că e adevărat)