De mult nu am mai citit o carte care să mă acapareze complet... Practic, în ultimii şapte-opt ani doar stilul şi poveştile lui Mario Vargas Llosa m-au însufleţit, m-au entuziasmat, mi-au răscolit mintea şi conştiinţa. Asta până de curând când am citit romanul lui Parinoush Saniee "Cel care mă aşteaptă".
Cartea am descoperit-o în recomandările unei jurnaliste şi deşi aparent se găseşte pe toate drumurile, mi-au trebuit săptămâni bune până s-o găsesc într-o librărie. Apoi au mai urmat câteva săptămâni în care am ţinut cartea în geantă citind câteva pagini în autobuz... Şi cum amânam eu să termin cartea (deja o înlocuisem cu altceva în lecturile mele de zi cu zi...) am primit pe whatsapp de la prietena mea Maria o poză: "Asta citesc acum"... fără să ştie că îmi luasem şi eu cartea şi că o începusem. I-am răspuns cu o poză a cărţii pe care o aveam eu. "Foarte tare" ne-am zis. Nu era pentru prima dată când telepatia funcţiona pentru noi. Anyways...
Maria a terminat cartea cu o săptămână înaintea mea. Eu abia citisem 30 de pagini din cele 443... Mi-a povestit ce o aşteaptă pe Masumeh (protagonista romanului), aşa că în două zile am devorat şi restul cărţii. Cum spuneam şi la început, stilul (sau traducerea) nu m-a dat pe spate, însă povestea... mi-a mers la suflet. Rar mi s-a întâmplat ca firul narativ al unui roman să mă prindă atât de intens şi să-mi pătrundă în suflet şi în conştiinţă.
Nu mi-am propus să fac recenzia cărţii, ci doar să vorbesc despre trăirile pe care mi le-a provocat. Aşadar, este vorba despre o dramă. Povestea unei adolescente iraniene de 16 ani, care se mută cu familia din provincie la Teheran. Acţiunea debutează în anii dinaintea Revoluţiei din 1979, care a dus la înlăturarea monarhiei din Iran. Masumeh se îndrăgosteşte de un asistent de farmacie, însă în locul unei poveşti frumoase are parte de o mulţime de necazuri. Pentru că şi-a dezonorat familia, fraţii ei se grăbesc s-o căsătorească forţat cu un bărbat pe care nu-l va vedea până în ziua nunţii.
Din momentul acela începe transformarea ei, deloc uşoară, într-o femeie puternică ce primeşte lovitură după lovitură din partea vieţii, însă fiecare necaz o face mai înţeleaptă, mai lucidă, mai demnă.
Masumeh devine o femeie atât de completă (în pofida suferinţelor pe care le are de îndurat) cum puţine femei cu adevărat emancipate pot visa să devină. Povestea ei, înţelepciunea nativă a personajului, ambiţia deosebită cu care îşi urmează idealul suprem în viaţă m-au provocat să privesc în interiorul meu, să-mi analizez comportamentul, deciziile, modul de privi anumite lucruri din viaţa mea. Practic mi s-a oferit filtrul unei alte culturi prin care să-mi trec acţiunile şi valorile.
Un alt lucru pe care această carte îl scoate în evidenţă şi te răscoleşte emoţional puternic este modul de a prezenta sacrificiile unei mame pentru copiii ei. Sacrificii care de multe ori rămân necunoscute şi pe care copiii nu ajung să le aprecieze la adevărata lor valoare. Povestea lui Masumeh nu are final fericit... lucru care dă romanlui o notă de autenticitate şi mai puternică (dacă mai era nevoie).
Sincer, habar nu am dacă povestea lui Masumeh e bazată pe fapte reale, însă reflectă cu siguranţă o realitate pe care nu numai femeile subjugate unei culturi musulmane extrem de tradiţionaliste o cunosc, ci şi probabil un infinit de alte femei ale aşa-zisei lumi moderne.
Citiţi romanul lui Parinoush Saniee şi poate îmi scrieţi în comentarii opiniile voastre.