Ştiţi deja cum mă
mândresc eu cu trupele constănţene aparţinând diferitelor stiluri de metal. În
seara asta, un prieten s-a gândit să-mi împărtăşească şi mie clipul pe care îl
ataşez mai jos.
Este vorba despre un demo
al celor de la Interitus – care din 1997 au adoptat titulatura Interitus Dei
(ar trebui să vă fie familiari fie numai pentru faptul că i-am mai menţionat pe
aici). EP-ul conţine cinci piese şi a fost înregistrat prin 1994, fiind, după
părerea mea, una dintre încercările fundamentale care au pus bazele metalului
extrem în Constanţa.
* * *
Componenţa de atunci a
trupei Interitus Dei a avut parte de unele mici mari modificări, spre bine, spun eu.
În ceea ce priveşte formula actuală a trupei, îi puteţi asculta AICI. Enjoy! :)